Culorile vietii mele...tale...noastre..

Nu am crezut niciodata ca ii pot atribui o culoare vietii...sau ca emotiile, fie ele pozitive ori negative, pot fi percepute in diferite nuante...
Asta..pana acum cand am simtit cum plumburiul norilor incarcati de ploaie ma loveste violent, am simtit cum ma doboara.. am ramas socata..acest sentiment era cauzat atat de starea mea de spirit cat si de sanatatea mea (imi era un pic cam rau :( )
Din arzatoarea dorinta de a afla cum se simt si altii cand traiesc diverse emotii...am facut un "mini-studiu"..da mini mini rau de tot...si am ajuns la concluzia ca felul de a percepe viata este inca o dovada a unicititatii fiecarui individ.
Atunci cand ne este bine si totul merge ca pe roate...si cand socoteala de acasa se potriveste cu cea din targ cu totii spuneam ca viata este roz,nu? Sunteti siguri ca exact asta simtiti si ca de fapt nu va lasati condusi de un mit? Sunteti siguri ca pentru voi rozul inseamna fericirea ..."suprema"? Eu cred ca nu e chiar asa roz?..Eu, spre exemplu, fericirea o vad ca un curcubeu pe un fundal de un alb imaculat, adica o multitudine de culori. De ce? Pentru ca eu consider ca fericirea reprezinta o imbinare a mai multor stari.. Nu reusesc niciodata sa spun : "Sunt fericita si atat. Nu mai simt altceva". Am impresia ca asa ceva este imposibil...trebuie sa fi fericit dintr-un motiv, si acest motiv genereaza si el o alta stare..nu numai de fericire..In sufletul meu insamanteaza si o urma de curiozitate, de relaxare...de aceea vad asa "semafor" fericirea :).
Conform mini-studiului mai sus mentionat, am observat ca sunt persoane care asociaza albastrul, galbenul, rosul si chiar si des intalnitul roz cu aceasta emotie ..fericire numita.
Voi ce parere aveti? Vedeti viata sau trairile pasagere intr-o singura culoare sau percepeti totul ca o pictura incerta in care abia reusiti sa distingeti gama cromatica predominanta?