Simt..cum ceva vine usor catre mine..ii simt prezenta din ce in ce mai aproape..ar trebui sa-i simt pasii dar nu pot,nu reusesc! un fior ma cuprinde subit, incep sa tremur..nu stiu exact de ce sau de cine dar incepe sa-mi fie frica, mult prea frica!
Nu mai am stare, nu-mi gasesc locul, nu stiu ce e cu mine, ce mi se intampla. Deschid ochii! Phiu..langa mine nu e decat Bijou, pisica mea sarita de pe fix. De ce ma sperii de fiecare data cand se apropie de mine iar eu dorm? De ce intotdeauna cred ca este altcineva? De ce niciodata nu-mi dau seama ca este ea? De ce tot timpul o confund cu..El?De ce nu pot sa uit, sa sterg cu buretele tot ce-a fost?
Amintirile ma napadesc..ma fura intr-o cu totul alta lume. Vreau sa fug dar nu reusesc..am devenit prizioniera propriilor mele ganduri, propriilor mele sentimente, propriilor mele amintiri. Inima bate din ce in ce mai tare de parca si ea s-ar simti incatusata si ar incerca din rasputeri sa scape.
Incerc sa ma linistesc, iau telefonul, imi pun "dopurile" (castile), si pornesc radioul..melodiile se aud in surdina..in mintea mea e un zbucium neincetat de secvente mai mult sau mai putin placute..o galagie infernala.. Trec secunde, minute, ore din viata mea in care stau in pat, parca paralizata de amalgamul de sentimente ce pusesera stapanire pe intreaga mea fiinta.. Brusc aud o melodie..veche..foarte veche..din tineretile mele as putea spune.. Un vers suna cam asa "Todo fue como en un sueno" .
Aceeasi stare de neliniste ma cuprinde, incerc sa deschid ochii dar nu mai am cum..ma simt departe..departe de casa, departe de tot ce e al meu, departe de mine. Deodata ma trezesc, sunt intr-o incapere mare..cu multe vitrine, mai mult goale decat pline, cu prajituri..Vad o usa alba..curiozitatea ma impinge sa intru. O deschid..ma uit in stanga..ma uit in dreapta, nimeni..ma simt de parca as fi un personaj din desenele animate. Mireasma prajiturilor ma ghideaza catre o alta camera ceva mai intunecata. Pasesc timida cand o mana calda, dar puternica ma atinge pe spate..Ma sperii cumplit, dar spre surprinderea mea reusesc sa nu tip..
Ma intorc. Este El! O nu! Sunt la..cofetarie?!! Si El e aici! Ce caut la el la cofetarie??..mai rau..Ce caut in spatele tejghelei??..Trebuie sa gasesc o scuza plauzibila..o sa ma intrebe si el acelasi lucru! Ziiiiii repede..ce caut aici?..gata stiu..”nu era nimeni in fata si m-am gandit ca poate ma poate ajuta cineva?!”..halal scuza..dar alta mai buna in asemenea conditii de stres nu sunt in stare sa gasesc..
Ciudat sau nu, dar El nu ma intreaba nimic..ma ia de mana si ma duce in fata. Astept sa spuna ceva dar nimic..poate am ramas surda si nu-mi dau seama..dar nici buzele nu le misca.. Statea doar si ma privea cu acei ochii superbi..
Am vrut sa plec..dar parca de ce ma grabeam sa ajung la usa d-aia distanta devenea din ce in ce mai mare.. In toata fuga mea el a reusit sa ma prinda din urma..m-a tras aproape..si.. si..m-am trezit.. Ah..”Todo fue como en un sueno”..
